Un bărbat pe nume Ove a cucerit sufletele multor cititori în ultimul timp. Cartea scrisă de Fredrik Backman a apărut recent în colecția Cărți Musai a editurii Art și da, e o carte musai de citit.

Într-adevăr, are 400 și ceva de pagini, dar e o lectură ușoară chiar dacă la o primă vedere inspiră contrariul. Spre deosebire de alți prieteni care au citit-o și cu care am schimbat impresii, recunosc că am încercat să trag de ea pentru a nu mă despărți de Ove atât de rapid. Acest bătrânel morocănos și haios mi-a adus prea tare aminte de bunicul meu, într-atât de tare încât parcă citeam cu teama de a nu trăi o despărțire prea puternică la ultima pagină.

Așadar, povestea lui Ove e una cât se poate de simpatică și amuzantă. Frumos construită, cartea te poartă din tinerețea lui, până la bătrânețe, iar accentul e pus pe acel moment când o vede pe ea: Sonja – singura fată care nu-l percepe ca fiind ciudat sau morocănos și care devine soția lui. Amintirile și momentele despre Sonja sunt prezente peste tot. Ea, optimistă și îndrăgostită iremediabil de oameni și de cărți. El, morocănos, serios, posac, strict în reguli și în viață. El îi făcea rafturi cu cărți chiar dacă nu-i înțelegea pasiunea pentru lectură. Cu toate astea, ea se bucura atât de tare, încât entuziasmul ei era cea mai mare fericire a lui Ove.

„Pe Ove nu-l întrebase nimeni, înainte să o întâlnescă pe ea, care era viața lui. Dar, dacă l-ar fi întrebat cineva, ar fi răspuns că nu trăise până atunci.”

 

Viața decurgea normal sau, în orice caz atât de normal pe cât putea fi viața unui om ca Ove. Asta până într-o luni când iese forțat la pensie și se vede deodată fără rost. A lucrat, a avut un program de lucru ca oricare alt om, a plătit impozite, s-a căsătorit, iar acum simte că nu mai are pentru ce trăi, așa că se decide să se sinucidă. Modalitățile amuzante prin care tot încearcă el să facă asta sunt deseori întrerupte de vecini, de o cizmă cu ochi (un câine de fapt, dar așa îl „alintă” Ove), de o jurnalistă agasantă, de o cămașă albă care-i face viața un calvar și așa mai departe. Viața lui devine și mai interesantă când cunoaște pisoiul ilustrat pe copertă sau, mai bine zis, „cotoiul acela jigărit”.

Uneori e greu de explicat de ce unii oameni fac brusc lucrurile pe care le fac. Uneori e pentru că știu că, mai devreme sau mai târziu, trebuie să le facă și atunci zic că e mai bine să le facă acum. Alteori dimpotrivă, le fac pentru că trebuiau să le facă de mult. Ove a știut tot timpul ce are de făcut, dar, la rigoare, toți oamenii sunt optimiști în ceea ce privește timpul. Cu toții credem că avem suficient timp să spunem tot ce avem de spus. Și-apoi se întâmplă ceva și, dintr-o dată, nu ne mai rămân decât cuvinte precum „dacă”.

Poate că mie mi-a plăcut atât de mult cartea pentru că în paralel aveam imaginea bunicului meu aproape la fel de morocănos, dar la fel de îndrăgit de toți ceilalți oameni din jur, exact ca Ove. Până și cu „iubirea” pentru pisici se asemăna. Și cu pălăria pe care o poartă pe copertă. Și pentru multe altele, dar pe care le păstrez undeva în amintire.

În orice caz, e una din cărțile pe care am să o recomand cu drag oricui de-acum înainte. Ove poate fi găsit în librăria online Cartepedia, chiar aici.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *