Că-mi plac la nebunie cărțile nu e deloc o noutate. În ultimul timp mă atrag din ce în ce mai mult book design-ul și ilustrația, motiv pentru care încerc printre picături să experimentez și să învăț despre acest univers care mă fascinează. Ideea de a face o carte cap coadă încolțise de ceva timp în mintea mea, iar faptul că Andrei avea deja un manuscris cu poezii (tare, tare frumoase), m-a ajutat foarte mult. Am început să lucrez la cartea lui când mi-am scris lucrarea de licență, așa că m-am pus pe treabă serioasă și uite așa am reușit la finele anului trecut să fac o bucurie și să scot primul volum făcut în întregime de mine.

Nu am experiență (încă) cu editarea de carte sau cu book design-ul, ci doar o mare, mare pasiune pentru cărți și pentru ce reușesc ele să transmită atât prin vizual, cât și prin text. De câte ori nu v-ați cumpărat o carte doar pentru că vi s-a părut că are o copertă superbă? Sau de câte nu v-a atras o carte datorită copertei ei și ați început s-o răsfoiți doar pentru că arată bine? Recunosc că eu am pățit asta de fooarte multe ori și cred că e musai ca o carte să aibă o copertă care să îmbrace cât mai aparte și cât mai bine cuvintele din interiorul ei.

Long story short, m-am apucat de volumul de poezii al lui Andrei. Am lucrat pe ascuns la el, fiindcă am vrut să fie o surpriză. De foarte mult timp tot povesteam cu el că am face o echipă bună: eu aș face design-ul cărții lui, iar el poeziile.

Volumul se numește „Poeziile vin cu rime”, iar coperta cărții ilustrează chiar o poezie din interior care se numește „Interstelar”. Într-o lume în care poezia nu mai e atât de citită ca-n trecut și nu își mai găsește un loc aparte pe rafturile librăriilor, Andrei vine să ne încânte prin versuri de modă veche, cu rimă – de aici și numele volumului. Trebuie să recunosc că mie una mi-e foarte dor să citesc poezii în care jocurile de cuvinte și trăirile se leagă prin muzicalitate și rimă. Legătoria e făcută manual (și absolut minunat realizată) de către dragii de la Grapho Mat, pe care vi-i recomand cu căldură pentru când aveți vreo idee și vreți s-o legați 🙂

Chiar dacă momentan am făcut un singur exemplar, sperăm ca în curând să reușim cumva să și publicăm volumul chiar și în tiraj mic, căci ar fi păcat să nu vedeți și voi ce poezii frumoase a făcut Andrei de-a lungul timpului. Vă las cu câteva chiar mai jos. Spor la citit!

Interstelar

Încep acolo unde

se termină mânerul

carului mare-n dreptul

umărului tău.

În cosmosul trasat

în vidul tău clavicular,

ca un astronaut, plutesc

în gol interstelar.

_______

E vânt în oraș

E vânt în oraş şi se-acoperă asfaltul,

(alături de pungi şi hârtii),

cu fire cărunte suflate din scalpul

veştedei, vechi păpădii.

E vânt în oraş şi nu-mi pasă,

deci stau şi privesc de pe pod

cum apa migrează în masă

sub acest cimentat eşafod.

E vânt în oraş şi nu-i nimeni,

doar tu, dar la capăt opus,

aici stăm doar eu şi cu mine

sub lacrimi de nori cumulus.

E vânt în oraş. De departe

arunci de pe celălalt pod,

în apă, hârtii sărutate

să-mi treacă pe sub eşafod.

_______

Magicianul

Presimt că n-ai să crezi când îți voi spune,

dar eu mă tem, că fără voia ta,

mi-ai făcut vrăji și acum, cu plecăciune,

te rog să vrei a mă descătușa!

De atunci cu atât de multă greutate

am reușit să pun geană pe geană,

încât, ajuns fără de stare azi-noapte,

am colindat orașul de pomană.

Cu o mână rece – cealaltă arzândă,

îmi înveleam obrajii amorțiți

și căutam să scap de acea osândă

ce i-ar răpune și pe magii erudiți.

Dar am ajuns la altarul cel de sticlă

cu ale sale vechi contururi albe

și-mi amintesc acum și fără frică,

mă-ntorc grăbit să caut dezlegare.

Și iată cele două căni golite

și ingredientele din celuloză moale

ce-au însoțit, crestate și sucite,

dansul ocult al degetelor tale.

Foto: Andreea Mitran.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *