Am început să fotografiez mai mult pe film anul acesta, în 2016. Mai fotografiasem analog înainte, dar sfârșitul lui 2015 a fost un prilej să nu mai las aparatul de 35 de milimetri din mână și uite așa am început noul an cu primele role de film. Fotografia analog e ca un carusel de emoții. Te obligă să fii mai atent la detalii și să vizualizezi un moment total diferit decât o făceai până în momentul respectiv. Nu e ca la digital, unde poți trage n cadre pentru o singură fotografie care să merite a fi păstrată. Aici, cele 36 de cadre pe care ți le oferă o rolă de film (sau 24, după caz) trebuie să semnifice ceva, să miște, să sensibilizeze, să transmită o poveste. Cumva, mi-am dat seama că apreciez mai mult fotografiile realizate pe film decât cele digitale. Cele digitale stau uitate în multe alte foldere, pe când cele analog le păstrez cu sfințenie și chiar le răsfoiesc mult mai des, iar câteva din polaroidele pe care le-am făcut sunt atârnate prin toată casa.

analog-photo-31

Când fotografiez analog, emoțiile și entuziasmul cresc de zece mii de ori mai tare, iar unul dintre motive e că nu știu cum va ieși rezultatul final. Fotografia analog e frumoasă tocmai prin unele „defecte” care fac imaginea să fie one of a kind. Așa am început să experimentez cu aparatele foto de 35 de milimetri și, de cele mai multe ori, rezultatele fotografiilor au fost total diferite decât îmi închipuiam – m-au surprins lumina, unele suprapuneri neintenționate, o particulă de lumină care a intrat în cameră și așa mai departe. Fotografia pe film te-ndeamnă să te uiți cu alți ochi la un cadru, la lumină sau la o umbră, ori la un moment la care ești martor pe care chiar vrei să îl păstrezi.

analog-photo-30

analog-photo-12

Mai multe fotografii găsiți în albumul Film Photography.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *